Fizica

  • Acest curs este destinat studentilor facultatii de Geografie, ciclul I.
  • problemarul Îndrumări metodice pentru lecţiile practice la cursul de fizică generală „Optica clasică” este un suport pentru studenţii de la specialităţile "Fizica", "Fizica şi Informatica", Matematica şi Fizica". În problemar sunt incluse 11 teme. Pentru fiecare temă sunt selectate legităţile şi formulele de bază, apoi urmează probleme rezolvate şi probleme propuse pentru rezolvarea de sinestătător.
  • Deprinderile practice de identificare a elementelor de circuit, de realizare a circuitelor electrice, de trasare a caracteristicilor şi parametrilor se realizează în cadrul realizării lucrărilor de laborator. Programul Electronics Workbench, elaborat de firma Interactive Image Technologies Ltd. este o aplicaţie de tip CAD („Computer Aided Design” = “Proiectare asistată pe calculator”). Este destinat proiectării şi simulării circuitelor electrice şi microelectronice. În cursul dat sunt întroduse 10 lucrări de laborator.
  • Cursul "Mecanica şi Acustica" se adresează, preponderent, studenţilor anului I de la specialităţile "Fizica", "Fizica şi Informatica" şi "Matematica şi Fizica". Cursul este elaborat în conformitate cu curriculum-ul la disciplina „Mecanica”. Din punct de vedere istoric, Mecanica este una din primele ramuri ale fizicii. Ea a fost fundamentată ca ştiinţă de către Galileo Galilei şi Isaac Newton în sec. XVII, prin formularea unui set redus de principii ale dinamicii corpurilor. Principiile sînt adevăruri unanim recunoscute, verificabile prin consecinţele lor într-o multitudine de situaţii din viaţa reală. Împreună cu observaţia şi experimentul, aceste adevăruri servesc la formularea legilor fizice, care reprezintă legături cantitative de tip cauză-efect între mărimile relevante într-un proces fizic. Structura matematică a mecanicii clasice a fost întregită ulterior prin lucrările lui Lagrange în secolul al XVIII-lea şi ale lui Hamilton în sec. al XIX-lea. Atît prin obiectul de studiu, cît şi prin metodele de cercetare, cursul de Mecanică îl „introduce” pe proaspătul student într-un domeniu fundamental al cunoaşterii intuitive şi raţionale. Problemele sunt prezentate mai detaliat faţă de cursul oral cu scopul de a veni în sprijinul studenţilor care doresc să-şi aprofundeze cunoştinţele. Cunoştinţele acumulate la curs, aplicaţiile dezvoltate la seminar şi experimentele de laborator, coroborate cu studiul individual îi oferă studentului un set de principii şi şi legi fizice, precum şi instrumente de studiu, bazate pe calculul diferenţial şi integral
  • Cursul dat are drept scop formarea concepţiei ştiinţifice despre micro-lume. În cadrul cursului se studiază proprietăţile corpusculare ale radiaţiei şi ondulatorii ale particulelor elementare.
    Optica cuantică este ştiinţa despre radiaţia electromagnetică şi interacţiunea acesteia cu materia. Una din caracteristicile mecanicii cuantice moderne este faptul că acum este posibil de a izola şi controla experimente atât de bine, încât datele măsurate se potrivesc foarte bine cu ipotezele teoretice. Evident, acest lucru a fost făcut posibil datorită evoluţiei din tehnologia laserului. Una dintre cele mai importante consecinţe ale acestui succes este faptul că experimentele optice cuantice şi descrierea lor teoretică oferă oportunităţi unice de a învăţa şi de a înţelege mecanica cuantică.